Schimbă-ți viața! E necesar!

Dragă cititorule,

Tu care te afli în spatele acestui mic ecran, fie că ești femeie fie că ești bărbat, trebuie să citești cu mare atenție ceea ce urmează să îți reproșez. Zic eu să citești, dar sper și să meditezi asupra acestor cuvinte. Nu fi ca un copil  căruia îi spui să stea liniștit pe scaun, iar când te întorci, în urma ta s-a  și dat jos. Denumirea de femeie, respectiv bărbat, îți este atașat în urma gradului tău de maturitate. Dacă nu ai nivelul specific de maturitate potrivit vârstei tale, te poți considera încă un copil care se comportă precum exemplului dat adineauri.

În secolul al XXI -lea, bărbatul așează femeia în rândul obiectelor sexuale. Persoana de lângă tine, te folosește numai pentru scopurile ei de satisfacere. Părerea ta devine nulă în fața lui, iar tu ajungi să te închizi în tine și să consideri că e bine numai ceea ce face el. Femeie, te-ai gândit vreodată că se întoarce la tine pentru anumite favoruri și nu pentru că te iubește? De câte ori ți-ai pus acest gând? Chiar ești fericită așa? În acest secol tu ar trebui să fii o persoană independentă, nu să ai așteptări până la nesfârșit de la tipul care ”te iubește” numai în pat. În cazul în care nu știați, acest lucru intim pe care îl fac doi parteneri de viață a fost dat de Dumnezeu pentru a  înmulți populația și nu pentru a face din el o meserie. Cât de idioți puteți fi atunci când vă gândiți că asta vă face să vă simțiți bine. Ați devenit scârboși oameni buni! Cum mai puteți ieși pe stradă când știți că nu sunteți curați nici sufletește și nici trupește?  Sunteți lipsiți de personalitate. Banii gândesc în locul vostru. Ești capabilă să îți vinzi trupul  numai pentru o anumită sumă. Dacă zici că banii aduc fericirea, tu de ce nu ești fericită? Din meseria pe care ai creat-o ai un câștig destul de bunicel ceea ce ar fi și un motiv de fericire, pentru tine, sau cumva te simți și tu scârbită de propria persoană? Atunci renunță! Fii un exemplu pentru cei din jur. Începe să-ți faci o schimbare în viață. Ar fi timpul să pui piciorul în prag.  Lasă în spate trăirile de până acum. Închide-ți rănile și începe o nouă viață.  Ești majoră, vaccinată, poți gândi singură pentru tine. De ce să fii decăzută în fața bărbatului, când te poți dezvolta singură.

Îmi permit să îți  dau un mic sfat. Ferește-te de persoanele posesive. Ele nu vor face altceva decât să te tragă în jos, iar tu continui să duci o viață de care să te rușinezi. Încearcă să fii fericită.

Ups, my first poem

În clasa a X-a am descoperit că pot folosi pixul și foaia în scopuri nobile, adică pentru a distruge plictiseala ce îmi măcina fiecare  weekend. Pe lângă asta, am realizat că am ”talentul” de a face rime. Prima poezie a fost citită de mama, iar următoarele de proful de desen.Acum urmează să împart și cu voi aceste rime:

M-a luat valul dinainte,

Nu mai sunt acea fetiță cuminte

Totul e întors pe dos,

Lacrimile curg fără rost,

Cuvinte sunt, dar de prisos

Orice miros e miraculos

Dar ce mai contează?

Cuvintele excalmează!

Gândesc matur,

Cum n-am crezut că voi gândi vreodată,

Așa alintată cu eram și puțin ciudată,

Acum simt că sunt schimbată.

M-am schimbat în bine,

Nimeni nu-i ca mine

Și nici nu va fi cineva

Care să aibă copia mea.

Sunt unică și valoroasă

Treaba ta dacă nu-ți pasă,

Dar nu vreau să am de-a face

Cu ceea ce nu-mi place.

5 ore în tren

Tocmai ce vacanța se sfârșește iar mie îmi arde de plimbări. Am simțit nevoia de a ieși din București, după ce mi-am petrecut 16 zile între patru pereți mâncând numai alimente ce conțin chimicale și uitându-mă la serialul ” Gossip girl”. Având în vedere că mai am 3 zile de relaxare până la începutul unui nou semestru, am decis împreună cu iubitul meu să face o vizită Moldovei. Locul natal și persoanele lăsate acolo ne vor scoate din programul cotidian. Până ajungem noi acasă avem de așteptat 5 ore într-un tren  accelerat, dar  care merge precum un personal. Cu cât ne dorim să ajungem mai repede, timpul trece și mai greu.

Odată ce s-a acceptat ordonanța ca studenții să circule gratuit cu trenul, persoanele vârstnice  par a fi „pe cale de dispariție”. Când mă uit în jur și văd vagonul plin cu tineri, îmi amintesc de anii de liceu. Aveam activități în orașele din jurul satului, iar trenul era singurul transport accesibil atât la preț dar și la spațiu. Un vagon ne ajungea pentru a ne face comod în timpul călătoriei. Nu lipseau chitările, persoanele cu umor și desigur cele morăcănoase. Acum însă, eu sunt cea morăcănoasă. Tineretul mi se pare prea gălăgios, vreau doar puțină liniște să îmi limpezesc mintea și de ce nu un somn adânc, poate trec mai repede cele 5 ore.  Pun capul pe umărul iubitului meu, dar nu fac altceva decât să gândesc cu ochii închiși. Ațipesc 5 minute, văd că ceasul nu are bunăvoința de a-și învârti acul cu mai multă iuțeală, îmi iau căștile, le conectez la telefon și mi-am găsit o nouă ocupație, dar nu pentru mult timp. Din moment ce eu nu mai am stare, personajul de lângă mine este nevoit să îmi ofere puțină atenție, spre nefericirea lui că l-am răpit din somn.  Posomorât,  cu ochii roșii se uită la mine și îmi spune ”Ce ai pățit? Mai lasă-mă să dorm puțin”, apoi se întinde  pe scaun și adoarme la loc lăsându-mă singură în plictiseala mea. Până la Roman am fost cam stresantă pentru iubitul meu,  motiv pentru care, cum am ajuns m-a urcat în primul taxiu. Fără supărare, am ajuns mai repede acasă.

Întâmpinată de lătratul cățelului, am simțit că a meritat toată așteptarea din tren. Cred că numai acasă îmi pot limpezi gândurile.

#Bunica, iubirea nepoților

Mereu când mergeam la școală,  mă întâmpinai în poartă cu un covrig și îmi ziceai „Succes la școală, să înveți bine, să îi faci fericiți pe părinții tăi”. Îmi terminam cursurile, intram în curtea ta să văd ce faci, cum te mai simți și începeai să îmi povestești evenimente din trecutul tău, îmi dădeai ciocolată  să  împart cu prietenele mele (care de fiecare dată mă așteptau, fie ca ningea sau ploua) și ne ziceai ” mâncați ciocolata ca să dovediți până acasă”. Din clasa a V-a până în a XII-a  așa a fost în fiecare zi. După ce am intrat la facultate, când mă întorceam acasă, prima dată la tine intram. Mă întâmpinai cu zâmbetul pe buze. Îți puteam citi fericirea în ochi și simțeam dorul pe care mi l-ai dus.

În fiecare an, pe  15 februarie obișnuiam să îți ducem un buchet de flori și un tort, pentru a îți sărbători ziua de naștere, dar astăzi florile ți le așternem pe mormânt, tortul a devenit o ciorbă, iar petrecerea este o pomană. Mamaie, ai lăsat  o rană adâncă în suflet. Știu că timpul le vindecă pe toate, dar nu poate șterge amintirea de pe patul de moarte. Erai foarte slăbită,  ți-am luat mâna,  am sărutat-o  și am zis „va fi bine, mamaie”, deși știam cu toții că viața ți se scurge secundă cu secundă.

 

Prima mea sesiune

Sunt în primul an de facultate la jurnalism, în cadrul Universității Hyperion, iar  în iarnă am avut prima sesiune.

Recunosc! Am avut unele emoții la acele cursuri la care nu m-am pregătit suficient de bine. M-am gândit că sesiunea se aseamănă cu bacalaureatul și că nu trebui să-mi fac griji, deoarece stresul și ideea de ”timp scurt” îmi sunt deja familiare. Pot spune că acest lucru nu m-a ajutat prea mult, deoarece sunt o persoană care ascultă părerile celor din jur, am fost puțin influențată de  majoritatea colegilor  care se gândeau deja la viitoarele restanțe, la felul cum analizează domnii profesori lucrările și cum le notează, fapte  care m-au făcut să-mi subestimez abilitățile.   Credeți că am avut note mari? Ei bine…notele nu au fost foarte strălucitoare  și nu pentru că s-a corectat greșit, ci pentru că eu nu am acordat destul timp învățatului. Fiecare examen l-am lăsat pe ultimul loc, am zis că am timp să învăț, că nu e greu și etc, până am ajuns în fața foii de examen când am realizat că trebuia să citesc măcar o dată ca să știu despre ce era  vorba la acel curs.  Pe lângă toate acestea, cea mai mare greșeală a fost faptul că nu am  avut o prezență zilnică, deoarece am lipsit foarte mult am pierdut și foarte multe lucruri de bază ce m-ar fi putut ajuta sau de care m-aș fi agățat în timpul examenului pentru a lua măcar o notă de trecere.  Din întâmplare, la examenul de la Științe Politice nu m-am prezentat, am pierdut ratb-ul, următorul a ajuns foarte greu, am întârziat în jur de 8 minute, iar când am ieșit din lift am văzut ușa închisă la sala unde trebuia să dau examenul,  ceea ce m-a făcut să mă întorc  la cămin. Nu e o problemă, dau restanța în toamnă, știți vorba aia ”N-ai restanță, n-ai prestanță. Ai prestanță, pa vacanță”.

Așadar, trebuie să ne mulțumim cu tot ce avem și ce facem.  Acțiunile noastre sunt scopul eșecurilor și reușitelor noastre. Cred că prima mea sesiune a fost ca o lecție, viitoarele sper să nu mai fie urmate de alte restanțe.