#Bunica, iubirea nepoților

Mereu când mergeam la școală,  mă întâmpinai în poartă cu un covrig și îmi ziceai „Succes la școală, să înveți bine, să îi faci fericiți pe părinții tăi”. Îmi terminam cursurile, intram în curtea ta să văd ce faci, cum te mai simți și începeai să îmi povestești evenimente din trecutul tău, îmi dădeai ciocolată  să  împart cu prietenele mele (care de fiecare dată mă așteptau, fie ca ningea sau ploua) și ne ziceai ” mâncați ciocolata ca să dovediți până acasă”. Din clasa a V-a până în a XII-a  așa a fost în fiecare zi. După ce am intrat la facultate, când mă întorceam acasă, prima dată la tine intram. Mă întâmpinai cu zâmbetul pe buze. Îți puteam citi fericirea în ochi și simțeam dorul pe care mi l-ai dus.

În fiecare an, pe  15 februarie obișnuiam să îți ducem un buchet de flori și un tort, pentru a îți sărbători ziua de naștere, dar astăzi florile ți le așternem pe mormânt, tortul a devenit o ciorbă, iar petrecerea este o pomană. Mamaie, ai lăsat  o rană adâncă în suflet. Știu că timpul le vindecă pe toate, dar nu poate șterge amintirea de pe patul de moarte. Erai foarte slăbită,  ți-am luat mâna,  am sărutat-o  și am zis „va fi bine, mamaie”, deși știam cu toții că viața ți se scurge secundă cu secundă.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s